Căi vizuale senzoriale


Sistemele senzoriale umane. Sisteme senzoriale: funcții, structură și procese de bază care apar în sistemele senzoriale Sistemele senzoriale umane. Sisteme senzoriale: funcții, structură și procese de bază care apar în sistemele senzoriale Trimite-ți munca bună în baza de cunoștințe este simplu. Folosiți formularul de mai jos Elevii, studenții absolvenți, tinerii oameni de știință care folosesc baza de cunoștințe în studiile și munca lor vă vor fi foarte recunoscători.

Hey Bear Sensory - Smoothie Mix!- Fun video with music and animation !

Sistemul senzorial este un mecanism nervos integral care primește și analizează informațiile senzoriale. Analizorul este format din trei părți: 1 secțiune periferică - un receptor care primește și transformă energia externă într-un proces nervos și un efector - un organ sau sistem de organe care răspund la acțiunile stimulilor externi sau interni, acționând ca o legătură executivă a unui act reflex; sensibilitate senzorială categoria deficienței vizuale senzorială 2 căi - aferente ascendente și eferente descendenteconectând partea periferică a analizorului cu cea centrală; 3 secțiunea centrală - reprezentată de nucleii subcorticali și corticali și secțiunile de proiecție ale cortexului cerebral, unde are loc prelucrarea impulsurilor nervoase provenite din secțiunile periferice.

Fiecare analizor are un nucleu, adică partea centrală, unde este concentrată cea mai mare parte a celulelor receptoare, și căi vizuale senzoriale, formată din elemente celulare împrăștiate, care sunt situate în cantități variabile în diferite zone ale căi vizuale senzoriale. Partea nucleară a analizorului este formată dintr-o masă mare de celule care sunt situate în zona cortexului cerebral, care include nervii centripeti de la receptor.

Acest lucru asigură participarea unei mari părți a întregului cortex cerebral într-un act senzorial separat.

Sistem senzorial - Wikipedia

Nucleul analizorului îndeplinește funcția de analiză și sinteză subtilă, de exemplu, diferențiază sunetele de ton. Elementele împrăștiate sunt asociate cu o funcție de analiză grosieră, cum ar fi distincția între sunete muzicale și zgomote. Anumite zone ale celulelor corticale corespund anumitor celule ale părților periferice ale analizatorului. Deci, punctele spațial diferite din cortex reprezintă, de exemplu, diferite puncte ale retinei; dispunerea spațial diferită a celulelor este prezentată în cortex și în organul auzului.

Același lucru este valabil și pentru celelalte simțuri. Numeroase experimente efectuate prin metode de stimulare artificială fac posibilă în prezent stabilirea cu siguranță a localizării în cortex a anumitor tipuri de sensibilitate. Astfel, reprezentarea sensibilității vizuale este concentrată în principal în lobii occipitali ai cortexului cerebral. Sensibilitatea auditivă este localizată în mijlocul girului temporal superior.

Sensibilitatea tactil-motorie este prezentată în girusul central posterior etc. Pentru apariția procesului senzorial, este necesară lucrarea întregului analizator în ansamblu. Expunerea la un iritant căi vizuale senzoriale receptor provoacă iritații. Începutul acestei stimulări este conversia energiei externe într-un proces nervos produs de receptor.

miopia în sine a trecut viziunea se poate îmbunătăți

De la receptor, acest proces ajunge la partea nucleară a analizorului de-a lungul căilor ascendente. Când excitația ajunge la celulele corticale ale analizatorului, corpul răspunde la iritație. Simțim lumină, sunet, gust sau alte calități ale stimulilor.

Astfel, analizorul este partea inițială și cea mai importantă a întregii căi a proceselor nervoase sau a arcului reflex. Arcul reflex este format dintr-un receptor, căi, o parte centrală și un efector.

  • Surdocecitatea cauzează dificultăţi majore în sfera comunicării, a accesului la informaţie, orientare şi mobilitate.
  • A ajutat la recâștigarea vederii
  • Căi vizuale senzoriale, SENZORIAL - Definiția din dicționar - Resurse lingvistice
  • Căi vizuale senzoriale Ruxandra Borindel Medic specialist Neurologie Potentiale evocate vizuale PEV reprezinta o explorare cu sensibilitate mare pentru detectarea unor tulburari de conducere pe caile vizuale.
  • И если нам с тобой альтернатом, совратившим его подружку, и Ричарда и Николь почти.
  • Gimnastică pentru ochi și îmbunătățirea vederii

Relația dintre elementele arcului căi vizuale senzoriale oferă baza orientării unui organism complex din lumea căi vizuale senzoriale, activitatea organismului în funcție de condițiile existenței sale. În secolul al XIX-lea, această listă a început să se extindă rapid. I s-a adăugat sensibilitate la poziția și mișcarea corpului în spațiu, au fost descoperite și studiate sensibilitatea vestibulară, sensibilitatea tactilă etc.

Prima clasificare a fost propusă de Aristotel, care a trăit în Fiziologul și psihofizicianul german Ernst Weber a extins clasificarea aristotelică, propunând împărțirea simțului tactil în: simțul atingerii, simțul greutății, sentimentul temperaturii. În plus, el a identificat un grup special de sentimente: un sentiment de durere, un sentiment de echilibru, un sentiment de mișcare, un sentiment de organe interne. Clasificarea fizicianului, fiziologului, psihologului german Hermann Helmholtz se bazează pe categoriile de modalitate, de fapt, această clasificare este și o extensie a clasificării căi vizuale senzoriale Aristotel.

Deoarece modalitățile se disting în funcție de organele simțiale corespunzătoare, de exemplu, procesele senzoriale asociate ochiului sunt legate de modalitatea vizuală; procese senzoriale legate de auz - la modalitatea auditivă etc. În modificarea modernă a acestei clasificări, se utilizează un concept suplimentar de submodalitate, de exemplu, într-o astfel de modalitate precum senzația de piele, se disting submodalitățile: mecanică, temperatură și durere.

În mod similar, submodalitățile acromatice și cromatice se disting în cadrul modalității vizuale. Psihologul, fiziologul, filosoful german Wilhelm Wundt este considerat fondatorul clasificării sistemelor senzoriale pe baza tipului de energie a unui stimul adecvat pentru receptorii corespunzători: fizici vedere, auz ; mecanic tactil ; chimice gust, miros. Această idee nu a fost dezvoltată pe scară largă, deși a fost folosită de I.

Pavlov pentru a dezvolta principiile clasificării fiziologice. Clasificarea senzațiilor de către remarcabilul fiziolog rus Ivan Petrovich Pavlov se bazează pe caracteristicile fizice și chimice ale stimulilor.

minus viziune viziune și aikido

Pentru a determina calitatea fiecăruia dintre căi vizuale senzoriale, el a folosit caracteristicile fizico-chimice ale semnalului. De aici și numele analizatorilor: lumină, sunet, piele-mecanică, miros etc. Clasificările luate în considerare mai sus nu au permis reflectarea naturii de nivel diferit a diferitelor tipuri de recepții, dintre care unele sunt mai timpurii și mai mici în ceea ce privește dezvoltarea, în timp ce altele sunt mai târziu și mai diferențiate.

viziune restabilită rapid ce înseamnă acuitatea vizuală 0 6

Noțiunile de apartenență pe mai multe niveluri ale anumitor sisteme senzoriale sunt asociate cu modelul de recepții ale pielii umane dezvoltat de G.

Neurologul și fiziologul englez Henry Head a propus un principiu de clasificare genetică în El a făcut distincția între sensibilitatea protopatică mai mică și sensibilitatea epicritică mai mare.

Sensibilitatea tactilă a fost identificată ca sensibilitate epicritică sau discriminativă de cel mai înalt nivel; iar sensibilitatea protopatică, arhaică, a celui mai scăzut nivel - dureroasă. El a dovedit că componentele protopatice și epicritice pot fi ambele inerente în diferite modalități și pot avea loc într-o singură modalitate.

testele de viziune ale bunicii shoshaw cum întunericul afectează vederea

O sensibilitate epicritică mai tânără și mai perfectă vă permite să localizați cu exactitate un obiect în spațiu, oferă informații obiective căi vizuale senzoriale fenomen.

De exemplu, atingerea vă permite să identificați locul în care atingeți, iar auzul vă ajută să determinați direcția în care se aude un sunet. Senzațiile relativ vechi și primitive nu dau localizare precisă nici în spațiul extern, nici în spațiul corpului. De exemplu, sensibilitatea organică - foame, sete etc. Ele se caracterizează printr-o colorare afectivă constantă și reflectă stări mai degrabă subiective decât procese obiective. Raportul dintre componentele protopatice și epicritice în diferite tipuri de sensibilitate este diferit.

Alexei Alekseevich Ukhtomskyun fiziolog rus remarcabil, unul dintre fondatorii școlii fiziologice a Universității St. Petersburg, a aplicat și principiul genetic al clasificării. Potrivit lui Ukhtomsky, cele mai mari recepții sunt auzul, vederea, care sunt în interacțiune constantă cu cele inferioare, datorită cărora se îmbunătățesc și se dezvoltă. De căi vizuale senzoriale, geneza recepției vizuale este că prima recepție tactilă intră în tactil-vizual și apoi în recepție pur vizuală.

Fiziologul englez Charles Sherrington în a dezvoltat o clasificare care ia în considerare localizarea suprafețelor receptive și funcția lor: 1. Exterocepție recepție căi vizuale senzoriale : a contact; b îndepărtat; c la distanță de contact; 2. Propriocepție recepție în mușchi, ligamente etc. Interocepția recepția organelor interne. Clasificarea sistemică a lui C. Sherrington a împărțit toate sistemele senzoriale în trei blocuri principale.

ANEXA 18/01/ - Portal Legislativ

Primul bloc este exterocepția, care aduce persoanei informații provenind din lumea exterioară și este principala recepție care leagă o persoană de lumea exterioară. Pentru ea este: vederea, auzul, atingerea, mirosul, gustul. Toată exterocepția este împărțită în trei subgrupuri: contact, îndepărtat și contact-îndepărtat. Exterocepția de contact se efectuează atunci când un iritant este expus direct la suprafața corpului sau la receptorii corespunzători.

Exemple tipice sunt actele senzoriale de atingere și presiune, atingere, gust. Exterocepția la distanță se efectuează fără contactul direct al stimulului cu receptorul.

În acest caz, sursa de iritație se află la o anumită distanță de suprafața de recepție a organului simțului corespunzător. Include viziune, auz, miros. Exterocepția la distanță de contact se realizează atât prin contact direct cu stimulul, cât și la distanță.

Include temperatura, durerea pielii. Al doilea bloc este propriocepția, care aduce persoanei informații despre poziția corpului său în spațiu și starea căi vizuale senzoriale său musculo-scheletic. Toată propriocepția este împărțită în două subgrupuri: recepție statică și kinestezică. Recepția statică semnalează poziția corpului în spațiu și echilibru.

Suprafețele receptorului, care raportează o schimbare a poziției căi vizuale senzoriale în spațiu, sunt încorporate în canalele semicirculare ale urechii interne. Recepția kinestezică semnalează starea căi vizuale senzoriale mișcare kinestezie a părților individuale ale corpului una față de cealaltă și pozițiile sistemului musculo-scheletic.

Receptorii pentru sensibilitatea kinestezică sau profundă se găsesc în mușchi și suprafețele articulare tendoane, ligamente. Excitațiile care decurg din întinderea mușchilor, schimbarea poziției articulațiilor, determină recepția kinestezică. Al treilea bloc include interocepția, care semnalează starea organelor interne umane.

Căi vizuale senzoriale

Acești receptori se găsesc în pereții stomacului, intestinelor, inimii, vaselor de sânge și alte formațiuni viscerale. Interoceptive sunt sentimente de foame, sete, senzații sexuale, senzații de rău etc. Autorii moderni folosesc căi vizuale senzoriale augmentată a lui Aristotel, făcând distincția între recepție: atingere și presiune, atingere, temperatură, durere, gust, olfactiv, vizual, auditiv, poziție și mișcare statică și kinestezică și organică foame, sete, senzații sexuale, durere, senzații interne.

Nivelurile de acuitatea vizuală 0 7 este câte dioptrii a sistemelor senzoriale se bazează pe principiul genetic al clasificării lui G.

Distingeți sensibilitatea absolută și diferențială. Sensibilitatea absolută este capacitatea de a percepe stimuli cu forță minimă detectare. Sensibilitatea diferențială este capacitatea de a percepe o schimbare într-un stimul sau de a distinge între stimuli apropiați în cadrul aceleiași modalități.

Sensibilitatea este măsurată sau determinată de puterea stimulului, care în anumite condiții este capabilă să provoace senzație. Senzația este un proces mental activ parțialreflectarea obiectelor sau fenomenelor lumii înconjurătoare, precum și a stărilor interne ale organismului, în mintea unei persoane sub influența directă a stimulilor asupra organelor de simț.

Cel mai mic prag absolut al senzației este determinat de puterea minimă a stimulului capabil să provoace senzație. Stimulii cu rezistență mai mică sunt numiți sub prag. Pragul inferior al senzațiilor determină nivelul de sensibilitate absolută a acestui analizor. Cu cât valoarea pragului este mai mică, cu atât sensibilitatea este mai mare.

Sistem senzorial

Mărimea pragului absolut depinde de vârstă, natura activității, starea funcțională a organismului, puterea și durata stimulului de căi vizuale senzoriale. Pragul absolut superior al senzației este determinat de puterea maximă a stimulului, care provoacă o senzație care este încă caracteristică acestei modalități. Există stimuli suprathreshold. Acestea provoacă senzații dureroase și distrugerea receptorilor analizatorilor, care sunt afectați de stimularea suprathreshold. Diferența minimă dintre doi stimuli, provocând senzații diferite într-o modalitate, determină pragul diferenței sau pragul de discriminare.

Sensibilitatea diferențială este invers proporțională cu pragul de discriminare. Fizicianul francez P. Bouguer din înregistrarea dizabilității vizuale ajuns la concluzia că pragul diferenței percepției vizuale este direct proporțional cu nivelul său inițial.

hipermetropie 17 ani viziune plus șapte

La de ani după P. Bouguer, fiziologul german Ernst Weber a stabilit că acest tipar este caracteristic și altor modalități. Astfel, s-a găsit o lege psihofizică foarte importantă, care a fost numită legea Bouguer-Weber.

pierderea temporară a vederii ghid oftalmologic pediatric

Legea Bouguer-Weber: unde? I este pragul diferenței, I este stimulul inițial. Raportul dintre pragul diferenței și valoarea inițialei stimulul este o valoare constantă și se numește diferență relativă sau prag diferențial. Conform legii Bouguer-Weber, pragul diferențial este o anumită parte constantă a magnitudinii stimulului inițial, prin care acesta trebuie mărit sau scăzut pentru a obține o schimbare a senzației abia vizibilă.

Valoarea pragului diferențial depinde de modalitatea de senzație. Reciprocitatea pragului diferențial se numește sensibilitate diferențială.